Video

Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost ridicată între anii 1730-1750, de către Martin Buliga din Pitești. Catagrafia din 1824 o localizează la Gura Bațcovului, pe moșia serdarului Grigorie Drugănescu. Numele acestui negustor piteștean este legat și de zidirea Schitului Buliga, în 1745. Inițial, biserica prezenta un plan dreptunghiular, având o absidă poligonală pe latura vestică a acesteia, compartimentele de ritual, fiind separate prin ziduri de cărămidă. Lăcașul de cult a fost refăcut succesiv, în anii 1875, 1939, 1942 și 1971. În secolul al XIX-lea, biserica a fost extinsă, prin construirea unui pridvor deschis. Pictura murală a lăcașului de cult, realizată în frescă de către un zugrav anonim s-a conservat pe tâmplă, iar în pridvorul bisericii, se păstrează o pictură din anul 1875, realizată de către zugravii Apostol Voiculescu și Ilie Petrescu.

O piesă de lemn cu inscripție datată 1735, refolosită drept cosoroabă la peretele nord-estic al absidei altarului documentează existența în localitate, la acea dată, a unei biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului; Această biserică este menționată în Catagrafia din 1810, dar conform cercetătorului Ion Popescu-Argeșel actuala biserică a fost construită în 1826. O altă datare, 1846, este pictată pe peretele nord-estic al absidei altarului, marcând anul refacerii bisericii sau data picturii exterioare. Într-o altă etapă biserica a fost extinsă spre vest cu un pronaos de mari dimensiuni, din cărămidă și un pridvor din același material. Este o biserică de plan dreptunghiular alungit, cu absida altarului cu trei laturi, de aceeași lățime cu naosul și cu pronaos ușor supralărgit și pridvor pe vest. Absida altarului, tâmpla, naosul și pronaosul originare ale bisericii sunt tencuite pe o împletitură de nuiele și pictate. În absida altarului este de remarcat amplitudinea scenei Maica Domnului cu Pruncul încadrată de arhangheli din calotă.

Conform pisaniei păstrată în proscomidiar, biserica de lemn cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” din Bărbălătești a fost ridicată în 1800-1801 de obștea satului și jupân Stanciu Eșanu, dar existența unei biserici pe acest loc la sfârșitul sec. XVIII este documentată de un antimis datat 1786. În 1860 biserica a fost renovată, au fost tencuiți pereții și a fost înlocuită tâmpla. La sfârșitul sec. XIX biserica a fost extinsă spre vest. Interiorul bisericii este tencuit și pictat. Există deosebiri între pictura din registrul inferior al pereților și registrul superior, inclusiv bolțile naosului. În timp ce pictura din registrul inferior este o pictură în ulei, în stil academist, pe fundal uniform (operă a pictorului Ion Anghel), pictura din registrul superior și de pe bolțile naosului și plafonul din pronaos este în culori de apă este realizată în stil academist mai puțin acuzat și prezintă repictări (posibilă operă a pictorului Ion Pogoiu).

Biserica a fost construită în anul 1818, conform pisaniei aflată deasupra accesului inițial în biserică. Pictura murală originară în frescă, opera lui „Panteleimon zograf”, relevând reale calităţi artistice, s-a conservat pe tâmplă şi pe zidul despărţitor dintre pronaos şi naos, zugravul fiind, probabil, autorul scenei „Plângerea lui Iisus” pictată pe lemnul peretelui de nord al altarului şi a imaginilor reprezentând pe „Arhanghelul Mihail” şi pe „Sfântul Gheorghe”. Pridvorul a fost pictat, atât în interior cât şi în exterior, în 1869, de către meşterii zugravi: Apostu din Piteşti şi Nicolae din Mioveni, fresca acestora remarcându-se prin pitorescul tratării scenelor religioase: „Raiul” şi „Judecata de apoi”, tablou al unui infern supraaglomerat de păcătoşi, scena de pe faţada exterioară sudică a pridvorului redând „Cumplita moarte”, originală prin compoziţia picturală şi prin textul versificat care însoţeşte imaginea: „O cocoană-mpărăteasă, / mult eşti mândră şi frumoasă, / a trăit în lume bine, / vino de joacă şi cu mine.”