Biserica de lemn „Sf. Gheorghe” – Dragoslavele

Datare

Sfârșitul sec. XVII; 1929; 1949

Cod LMI – AG-II-m-A-13679

Adresă

sat Dragoslavele, comuna Dragoslavele, 731B, lângă reşedinţa patriarhală

Tip de proprietate

Proprietate a schitului ortodox din Dragoslavele

Istoric (persoane și evenimente asociate istoriei monumentului)

Conform pisaniei aflată deasupra intrării în naos biserica de lemn „Sf. Gheorghe” a schitului Dragoslavele, construită la sfârșitul secolului XVII în Borșa  – Maramureș, a fost mutată la Predeal prin anii 1928-1929 de Patriarhul Miron Cristea, pentru ca în 1949 să fie  adusă la reședința patriarhală de la Dragoslavele și refăcută de Patriarhul Iustinian Marina; a fost sfințită la 21 august 1949.  Istoricul Grigore Constantinescu menționează că la Predeal  biserica a fost mutată în incinta Centrului de îndrumare și al taberei organizației pentru tineret Straja Țării (într-o ilustrată din 1940 înfățișând tabăra  apare o biserică de o tipologie similară). După cutremurul din noiembrie 1940 în incinta taberei a fost mutat  Liceul  Militar de la Dealu. În 1948, după desființarea Liceului Militar, pentru a fi protejată, biserica a fost strămutată de Patriarhul Iustinian la reședința patriarhală din Dragoslavele, unde fusese înființat un schit.  Din scurtul istoric al bisericii alcătuit de Patriarhia Română aflăm că biserica a fost reconstruită de un meșter pe nume Dimitrescu, iar pictura a fost restaurată de monahii-pictori Felix Dubneac și Sofian Boghiu. 

Comanditar

Patriarhul Justinian Marina

Pictor

Ieromonah Felix Dubneac; ieromonah Sofian Boghiu

Descriere

Schitul este așezat la limita de vest a satului Dragoslavele, pe malul drept ar râului Dâmbovița, pe dealul Podișor. Biserica de lemn a schitului are plan dreptunghiular cu absidă decroșată, poligonală la exterior și interior (5/8), și cu clopotniță pe pronaos. Fațada sudică este protejată de un pridvor   precedat de un mic pridvor decroșat cu acoperiș individualizat, care protejează scara de acces spre pridvorul mare.  Accesul în biserică se face prin pronaos, de pe pridvorul aflat pe  sudul bisericii. La interior absida altarului este acoperită cu o boltă în trunchi de con, racordată la traseul absidei altarului prin triunghiuri curbe pe nervuri din lemn. Naosul este acoperit cu o boltă semicilindrică care se sprijină pe grinzi în consolă și pe un arc dublou. Pronaosul are plafon de lemn.  Absida altarului este separată de naos printr-un perete de lemn, pictat, dar care nu prezintă iconografia tipică pentru o tâmplă. Separația între naos și pronaos se face printr-un perete străpuns de o ușă încadrată de două deschideri late cu parapet înalt; ușa între naos și pronaos are ancadrament pictat pe ambele fețe cu motive vegetale. Deasupra intrării în naos dinspre pronaos se află pisania din 1949. La interior biserica este pictată pe un strat de preparație foarte subțire. Pictura, de factură rurală, cu cromatică redusă, desenează cu linii groase, egale, personaje bondoace, cu chipuri uniforme și cu veșminte – pete de culoare, ale căror falduri sunt indicate prin linii. Există, însă și excepții, ex. Sf. Ierarh de pe timpanul vestic al naosului, impresionant prin dimensiuni, individualizarea figurii, modul de redare a veșmintelor și a faldurilor acestora și nu în ultimul rând prin peisajul cu biserică din partea inferioară a panoului. Pictura, afectată de strămutările repetate, a fost restaurată după mutarea bisericii  în Dragoslavele, de către pictorii monahi Felix Dubneac și Sofian Boghiu, cu acest prilej fiind montate și fâșiile de pânză de la îmbinarea bârnelor. La exterior biserica are un soclu înalt de piatră nefasonată legată cu mortar, adaptat formei terenului. Biserica este construită din bârne de lemn fasonate și îmbinate în cheotoare, în coadă de rândunică și, în colțul NE al naosului, în lambă și uluc. Ferestrele, lărgite, nu păstrează ancadramente. Ancadramentul ușii de intrare în pronaos are conturul subliniat de  o torsadă în relief și este decorat cu rozete incizate, motivul incizat al pomului și cu alveole. Pe ușă este pictat Sf. Mare Mc. Gheorghe, bust. Pridvorul de pe sud, protejat de o streașină lată, este delimitat de stâlpi cu contravântuiri decorate cu crestături. Micul pridvor decroșat, care protejează intrarea în pridvorul de pe sud, are scară laterală, modernă. Acoperișul de șindrilă este diferențiat : acoperiș cu multiple pante deasupra absidei altarului și acoperiș mai înalt, în patru ape, unitar deasupra naosului și pronaosului. Pridvorașul care protejează intrarea în pridvorul sudic are acoperiș în trei ape și scară laterală. Clopotnița de pe pronaos, cu plan pătrat, are încăperea clopotelor deschisă, cu parapet traforat și cu acoperiș-fleșă, pe bază pătrată. În biserică sunt păstrate piese de mobilier de cult în stil național românesc. Lângă biserică, la sud-vest de aceasta, se află piatra de mormânt a cunoscutului inginer constructor Dimitrie Dima.

Tehnici de construcție

Soclu decroșat, din piatră nefasonată legată cu mortar. Biserica este construită din bârne fasonate, îmbinate în cheotoare, coadă de rândunică, lambă și uluc.  Acoperișul are șarpantă din lemn și învelitoare din șiță.

Inscripții

Pisania pictată în 1949, aflată deasupra intrării în naos, transcrisă în scurtul istoric al schitului alcătuit de Patriarhia Română: „Această Sfântă Biserică a Schitului Dragoslavele cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe construită de credincioșii parohiei Borșa Maramureșului la sfârșitul veacului XVII a fost strămutată la Predeal prin grija Patriarhului Miron Cristea prin anii 1928-1929. A urmat strămutarea bisericii de la Predeal aici în 1949 prin grija Patriarhului Justinian Marina care o va sfinți pe 21 august 1949”.    

Adriana Stroe, istoric de artă, atestat MC 0035-E/15.12.2000